miercuri, 31 iulie 2013

Aspirație




Eu vreau sa fiu o rază de lumină,
O solie a Sfântului Cuvânt,
să am o vorba bună pentru oricine
şi gându-mi Ţie să-l supun.

Eu vreau să fiu o perlă sidefie,
În Palma Ta să îmi dai contur,
cuvântul meu s-aline pe oricine
şi ochii mei să se-oglindească-n Tine.

Eu vreau să strălucesc ca şi o stea
Şi doar lumină să presar în urma mea,
să-mi fie pasul drept pe Cale
şi-n jur să răspândesc petale.   

vineri, 26 iulie 2013

Rugă

Fă-mă, Doamne, un soldat al iubirii
așa cum Tu ai fost pe pământ;
Să răspândesc în juru-mi parfumul mulțumirii
și inima să-mi tresalte vibrând pentru Cer.

Fă-mă, Doamne, un sol al păcii sfinte
așa cum Tu ai fost pe pământ;
Să uit de necazuri și lucruri mărunte
și pașii să-mi umble pe calea spre Cer.

Fă-mă, Doamne, făclie arzătoare
așa cum Tu ai fost pe pământ;
Să luminez suflete muritoare
și ochii să-mi fie tot ațintiți către Cer.

Fă-mă, Doamne, mlădiță roditoare
așa cum Tu ai fost pe pământ;
Să satur inimi ce zac nepăsătoare
și brațele să-mi fie întinse spre Cer.

Fă-mă, Doamne, o harpă aurită
așa cum Tu ai fost pe pământ;
Să spun de iubire la inimi zdrobite
și buzele-mi să cânte mereu despre Cer.

Fă-mă, Doamne, o cetate întărită
așa cum Tu ai fost pe pământ;
Să apăr poporul și oastea trudită
și steagul să-mi fluture biruința venită din Cer.
(D.L, 1 iulie 2013)